Vincenzo Bellini
| Vincenzo Bellini | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Vincenzo Salvatore Carmelo Francesco Bellini  |
| Născut | [1][2][3][4] Catania, Regatul Siciliei[5][6][7] |
| Decedat | (33 de ani)[1][2][3][4] Puteaux, Seine, Franța[6][7] |
| Înmormântat | Cimitirul Père-Lachaise (–)[8] cattedrale di Sant'Agata[*] ()[9] |
| Cauza decesului | cauze naturale (dizenterie) |
| Cetățenie |  Kingdom of Sicily[*] |
| Ocupație | compozitor |
| Locul desfășurării activității | Villa Passalacqua[*] Villa Passalacqua[*] |
| Limbi vorbite | italiană[2][10][11] |
| Gen muzical | operă simfonie |
| Premii | Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare[*] |
| Discografie | |
| Înregistrări notabile | Norma La sonnambula I Capuleti e i Montecchi[*] I puritani La straniera[*] Messa in La minore[*] |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
Vincenzo Bellini (n. , Catania, Regatul Siciliei – d. , Puteaux, Seine, Franța) a fost compozitor italian de operă.
Biografie
[modificare | modificare sursă]Fiu al unui capelmaistru, Bellini a arătat de foarte tânăr un precoce talent componistic și a fost trimis să studieze la Conservatorul din Napoli, avându-l profesor pe Nicola Antonio Zingarelli, adversar al lui Gioacchino Rossini. A avut inițial o înclinație către stilul bisericesc și muzica veche care se regăsește în compozițiile de tinerețe, din care astăzi mai reținem câteva melodii și un Concert pentru oboi și corzi.
În 1825, elev fiind, Bellini a scris opera Adelson e Salvini, a cărei perfecțiune formală a făcut să fie privit încă de pe atunci ca succesorul lui Rossini. După acest succes, Teatrul „San Carlo“ din Napoli i-a comandat Bianca e Fernando (1826), iar Scala din Milano, Piratul (1827)[12]
Bellini era obsedat de melodie și a fost idolul marilor cântăreți. Operele sale se remarcă prin reliefarea personajelor feminine, nedreptățite de destin (Somnambula, Norma, Beatrice di Tenda, Puritanii). Își numește lucrările „tragedii lirice” ori „melodrame” (melodramma). Cea mai cunoscută arie a compozitorului este „Casta Diva”, din opera Norma.[13]
Alături de Gaetano Donizetti și Gioacchino Rossini, Bellini a fost unul din compozitorii de frunte ai genului de operă italiană, de la începutul secolului al XIX, numit Bel Canto. Conform criticului londonez Tim Ashley,
... [Vincenzo Bellini] a fost de asemenea imens de influent, fiind totodată foarte mult admirat de alți compozitori, așa cum fusese admirat și de public. Verdi se delecta cu „liniile sale melodice lungi, lungi, lungi, pe care nimeni nu le-a scris înainte”. Wagner, căruia rareori îi plăcea de cineva, cu excepția cunoscută - de el însuși, a fost fascinat de abilitatea aproape neobișnuită a lui Bellini de a asorta muzica cu textul și psihologia [personajelor]. Liszt și Chopin se declarau ei înșiși fani ai operei sale muzicale. Dintre giganții muzicali ai secolului al XIX-lea, numai Berlioz nu avusese nimic de spus [despre Bellini]. În sfârșit, acei muzicologi, care îl consideră pe Bellini a fi doar un aranjor muzical romantic ingenios, sunt astăzi în clară minoritate. [14]
Bellini a părăsit Italia și s-a stabilit la Paris. Aici, susținut de Rossini, a colaborat cu Chopin și a scris pentru Teatrul italian, Puritanii(1835).
A murit la puțin timp după aceea, în urma unei serii de infecții intestinale.[12]
A fost înmormântat inițial (în septembrie 1835) în cimitirul parizian Père-Lachaise, alături de locul în care urma să fie înmormântat Frédéric Chopin (în octombrie 1849). În 1836, corpul muzicianului sicilian a fost exhumat, îmbălsămat și transferat în Domul din Catania, din Sicilia sa natală.
Clădirea operei din Catania, construită în stilul barocului sicilian, proiectată de către arhitectul italian Andrea Scala, poartă numele compozitorului, it Teatro Massimo Vincenzo Bellini. Opera fost inaugurată la 31 mai 1890, în fața unui public entuziast (care a ocupat până la refuz cele 1200 de locuri), cu prezentarea celei mai cunoscute opere a sa, Norma.
Opera muzicală completă a lui Bellini
[modificare | modificare sursă]În anul 1999, editura muzicală italiană Casa Ricordi, în colaborare cu Teatro Massimo Bellini din Catania, orașul natal al compozitorului, au pornit un proiect complex, de publicare a unei ediții critice complete a tuturor lucrărilor muzicale ale lui Bellini.[15]
Opere
[modificare | modificare sursă]| Titlu | Gen | Acte | Libret | Premieră | |
|---|---|---|---|---|---|
| Dată | Oraș / Sală | ||||
| Adelson e Salvini — Adelson și Salvini | opera semiseria | 3 acte | Andrea Leone Tottola | 12 (?) februarie 1825 | Napoli, Teatro del Conservatorio di San Sebastiano |
| Bianca e Gernando — Bianca și Gernando | melodramă | 2 acte | Domenico Gilardoni | 30 mai 1826 | Napoli, Teatro San Carlo |
| Il pirata — Piratul | melodramă | 2 acte | Felice Romani | 27 octombrie 1827 | Milano, Teatro alla Scala |
| Bianca e Fernando — Bianca și Fernando (considerată operă distinctă datorită rescrierii complete a operei Bianca e Gernando) |
melodramă | 2 acte | Felice Romani | 7 aprilie 1828 | Genova, Teatro Carlo Felice |
| La straniera — Străina | melodramă | 2 acte | Felice Romani | 14 februarie 1829 | Milano, Teatro alla Scala |
| Zaira — Zaira | tragedie lirică | 2 acte | Felice Romani | 16 mai 1829 | Parma, Teatro Ducale |
| I Capuleti e i Montecchi — [Familiile] Capulet și Montague | tragedia lirica | 2 acte | Felice Romani | 11 March 1830 | Veneția, Teatro La Fenice |
| La sonnambula — Somnambula | opera semiseria | 2 acte | Felice Romani | 6 martie 1831 | Milano, Teatro Carcano |
| Norma — Norma | tragedie lirică | 2 acte | Felice Romani | 26 decembrie 1831 | Milano, Teatro alla Scala |
| Beatrice di Tenda — Beatrice de Tenda | tragedie lirică | 2 acte | Felice Romani | 16 martie 1833 | Veneția, Teatro La Fenice |
| I puritani — Puritanii | melodramma serio | 3 acte | Carlo Pepoli | 24 ianuarie 1835 | Paris, Théâtre-Italien |
Alte lucrări muzicale
[modificare | modificare sursă]Cântece
[modificare | modificare sursă]Următoarele 15 titluri au fost publicate într-o colecție, intitulată, en Composizioni da Camera, de aceeași Casa Ricordi în 1935, cu ocazia centenarului decesului lui Bellini.
Șase cântece timpurii
- "La farfalletta" – canzoncina
- "Quando incise su quel marmo" – scena ed aria
- "Sogno d'infanzia" – romanza
- "L'abbandono" – romanza
- "L'allegro marinaro" – ballata
- "Torna, vezzosa fillide" – romanza
Tre Ariette
- "Il fervido Desiderio"
- "Dolente immagine di Fille mia"
- "Vaga luna"
Sei Ariette
- "Malinconia, Ninfa gentile"
- "Vanne, o rosa fortunata"
- "Bella Nice, che d'amore"
- "Almen se non poss'io"
- "Per pietà, bell'idol mio"
- "Ma rendi pur contento"
Altele
[modificare | modificare sursă]- opt simfonii, incluzând Capriccio, ossia Sinfonia per studio (Capriccio ori Simfonia de studiu)
- concert pentru oboi - Oboe Concerto în mi major
- șapte piese pentru pian, trei dintre ele la patru mâini
- o Sonată pentru orgă
- 40 de lucrări muzicale sacre, incluzând:
- ("Catania" No. 1) — masă în re major (1818)
- ("Catania" No. 2) — masă în sol major (1818)
- Messa di Gloria în la minor pentru soliști, cor și orchestră (1821)
- Masă în mi minor (Napoli, circa 1823)
- Masă în sol minor (Napoli, circa 1823)
- Salve regina — în la major pentru cor și orchestră (circa 1820)
- Salve regina — în fa minor pentru soprană și pian (circa 1820)
Galerie de imagini
[modificare | modificare sursă]
Casa natală a compozitorului din Catania
Basorelieful compozitorului pe fațada casei natale din Catania
Domul din Catania cu mormântul lui Vincenzo Bellini
Opera „Vincenzo Bellini” din Catania
Note
[modificare | modificare sursă]- 1 2 Biblioteca Națională a Germaniei. „Gemeinsame Normdatei” (în germană). Wikidata Q36578. Accesat în .
- 1 2 3 Bibliothèque nationale de France. „Vincenzo Bellini” (în franceză). Autoritatea BnF[*]. Wikidata Q19938912. Accesat în .
- 1 2 Andrew Bell. „Vincenzo Bellini” (în engleză). Ilustrator: Andrew Bell. Encyclopædia Britannica Online[*]. OCLC 71783328. OL 15859174W. Wikidata Q5375741. Accesat în .
- 1 2 „Vincenzo Bellini” (în engleză). SNAC. Wikidata Q29861311. Accesat în .
- ↑ Biblioteca Națională a Germaniei. „Gemeinsame Normdatei” (în germană). Wikidata Q36578. Accesat în .
- 1 2 Otto Schmidt; Serghei Ivanovici Vavilov; Boris Vvedensky; Alexandr Mihailovici Prohorov, ed. (), Беллини Винченцо (în rusă) (ed. 3), Moscova: Marea Enciclopedie Rusă, OCLC 14476314, Wikidata Q17378135
- 1 2 „Archivio Storico Ricordi”. Wikidata Q3621644. Accesat în .
- ↑ A. Henry (), Le Père Lachaise historique, monumental et biographique (în franceză), Paris: A. Henry[*], p. 42, Wikidata Q15717671
- ↑ Macmillan Reference Ltd (). „Vincenzo Bellini” (în engleză). Open Library. p. 390. OL 9797146M. Wikidata Q1201876. Accesat în .
- ↑ „Vincenzo Bellini”. Národní autority České republiky[*]. Wikidata Q13550863. Accesat în .
- ↑ „Vincenzo Bellini”. CONOR.SI[*]. Wikidata Q16744133.
- 1 2 Golea, Antoine; Vignal, Marc (). Dicţionar de mari muzicieni. Bucureşti : Editura Univers Enciclopedic, 2006. p. 45.
- ↑ Schonberg, Harold C. (). Vieţile marilor compozitori. Bucureşti : Editura Lider, 1997. p. 222.
- ↑ Tim Ashley, "Opera must make you weep and die", The Guardian (London), 1 November 2001.
- ↑ „Casa Ricordi”.
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- Vincenzo Bellini (date biografice)
- Istorii mai puțin știute: Pe malul Lacului Como, 3 ianuarie 2009, Costin Tuchilă, Amos News
|  | |
| Control de autoritate |
|  |
|---|